Articole Populare

Tartă sfărâmicioasă cu cremă de lămâie. Cel mai delicios și revigorant desert gustat vreodată!

Tarta sfărâmicioasă cu cremă de lămâie este un desert nemaipomenit de delicios și aromat, perfect pentru un mic dejun parfumat sau servit după o cină mai specială alături de prieteni. Se prepară foarte ușor, iar rezultatul este fabulos – o tartă extra fină și delicată care se topește în gură! Bucurați-i pe cei dragi cu acest minunat desert, cu gust impresionant de lămâie, pe care este imposibil să îl uiți! Savurați cu poftă!

prev3

Ingrediente pentru blat

  • 300 g de făină
  • 150 g de unt
  • 100 g de zahăr pudră
  • 8 g de praf de copt
  • 1 ou

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

Ingrediente pentru cremă

  • 1 lămâie
  • 30 g de unt
  • 130 g de zahăr pudră
  • 2 ouă

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

Mod de preparare

  1. Amestecați într-un bol adânc făina, praful de copt și 100 g de zahăr pudră.
  2. Adăugați 150 g de unt și amestecați cu mâinile până obțineți o masă sfărâmicioasă.
  3. Adăugați 1 ou și frământați amestecul până rezultă un aluat maleabil, fin și moale.
  4. Puneți aluatul într-o pungă sau în folie alimentară și dați-l la frigider pentru 30 de minute.
  5. Între timp pregătiți crema de lămâie. Stoarceți sucul din lămâie și strecurați-l.
  6. Topiți untul la bain-marie și adăugați sucul de lămâie.
  7. Adăugați zahărul pudră și amestecați.
  8. Adăugați ouăle și fierbeți crema la foc mic (sau la bain-marie), amestecând continuu, până se îngroașă un pic (aproximativ 5-6 minute). Luați de pe foc.
  9. Tapetați o formă termorezistentă cu hârtie de copt.
  10. Puneți în formă ⅔ din aluat, presându-l bine pe fundul și pe pereții acesteia.
    3
  11. Turnați peste aluat crema de lămâie pregătită mai devreme.
    4
  12. Restul aluatului îl întindeți într-o foaie subțire pe care o tăiați fâșii.
  13. Acoperiți crema de lămâie cu o „plasă” formată din fâșii de aluat.
    5
  14. Coaceți tarta în cuptorul preîncălzit la 180 de grade, timp de 30 de minute.
  15. Lăsați tarta să se răcească, apoi savurați-o cu plăcere!
    6

Echipa Bucătarul.tv vă dorește poftă bună alături de cei dragi!

 

Autor text: Bucătarul.tv

Printare

error: